După ce au fost convinși de Duhul Sfânt de importanța păstrării statutelor biblice și au decis să ţină sărbătorile lui Dumnezeu, mulți s-ar putea simți nedumeriți, văzând că există atât de multe moduri în care oamenii încearcă să respecte sărbătorile biblice. Evreii au cel puțin două secte care socotesc sărbătorile, fiecare în felul lor. Printre adventiștii de ziua a șaptea (şi alţii) care păstrează sărbătorile, există grupuri divergente care au propria lor metodă de a determina începutul anilor, lunilor și datele sărbătorilor, chiar dacă locuiesc în aceeași regiune geografică. Ce se întâmplă aici?

Interpretările greșite ale oamenilor corupe clarul „așa vorbește Domnul”. Cu toate acestea, Domnul a promis că în timpul sfârșitului, fiecare instituție divină va fi restaurată. ^{[1] PK 678.2} Propun aici ceea ce cred cu tărie că este instituția calendarului pe care o folosește tot cerul. Acesta poate fi păstrat oriunde unul s-ar afla pe glob.

Muntele Sion ca focar al timpului

Este calendarul lui Iehova centrat într-o locație geografică fixă? Biblia răspunde:

Să păzeşti luna Aviv şi să prăznuieşti Paştile Domnului Dumnezeului tău, pentru că în luna Aviv te-a scos Domnul Dumnezeul tău din Egipt, noaptea. Să junghii Paştile Domnului Dumnezeului tău din vite mari şi din vite mărunte, la locul pe care-l va alege Domnul, ca să fie numele Lui acolo. {Deuteronomul 16:1,2}

Aşa s-a întărit iar regele Roboam în Ierusalim şi a domnit. Roboam era de patruzeci şi unu de ani când s-a făcut rege şi a domnit şaptesprezece ani în Ierusalim, în cetatea pe care o alesese Domnul dintre toate seminţiile lui Israel, ca să-şi pună numele în ea. {2 Cronici 12:13a}

Din zilele lui Roboam, locul în care Iehova a ales să-și pună numele nu s-a schimbat. Ierusalimul este încă locul de referință pentru calcularea Paștelui. Determinarea Paştelui implică un calcul privitor la luni și la ani. De aici rezultă că lunile și anii - pe care îi vom explica mai jos - se bazează pe locaţia Ierusalimului. Mai exact, Muntele Sion.

Că a ales Domnul Sionul şi l-a ales ca locuinţă Lui. "Aceasta este odihna Mea în veacul veacului. Aici voi locui, că l-am ales pe el. {Psalmul 131:13,14 (132:13,14)}

Că aşa zice Domnul către mine: "Privesc liniştit din locaşul Meu, întocmai ca adierea fierbinte a verii la lumina soarelui, ca norul de rouă în zăduful secerişului. [...] În vremea aceea, se vor aduce daruri de la neamul de statură înaltă şi cu pielea lucie [Comentariu: în engleză zice "de la oamenii risipiţi şi jupuiţi"], de la poporul de temut cel de departe, de la poporul cel plin de putere şi viteaz, a cărui ţară este străbătută de fluvii, către locul numelui Domnului Savaot, muntele Sionului". {Isaia 18:4,7}

Înseamnă asta că trebuie să mergem acum la Ierusalim de trei ori pe an la sărbătorile biblice anuale pentru a aduce adorare? Nu neapărat. Ceea ce pot spune este că suntem în captivitate acum. Suntem un popor risipit şi jupuit. Nu a venit încă momentul să aducem darul lui Iehova pe Muntele Sionului, așa că nu văd nevoia de prezenţă fizică la Ierusalim, în circumstanțele actuale, decât dacă Domnul ne va porunci acest lucru. De asemenea, inspirația spune că Sabatul a fost făcut pentru o lume rotundă, ceea ce înseamnă că începutul Sabatului într-un loc normal (vezi titlul „Locuri normale” de mai jos) este determinat de razele soarelui observate din acel loc și nu neapărat în funcție de soarele așa cum este văzut din Ierusalim. În locurile nenormale, Sabatul se va ţine după evidenţa registrelor păstrate. Prin urmare, ar trebui acum să păstrăm zilele și orele în funcție de locația geografică a fiecăruia, dar lunile și anii în funcție de locația Sionului. Întâlnirile de tabără din întreaga lume, pe baza unui calendar unificat ce respectă răsăriturile și apusurile locale de soare, satisfac nevoia de a participa fizic la sărbători.

Următoarea parte a articolului devine puțin tehnică. Este pusă aici pentru a arăta pe ce bază se află calendarul lui Dumnezeu. Include evenimente astronomice reglementate de soare, lună și stele, care au fost numite de Dumnezeu pentru măsurarea timpului și pentru alte scopuri (vezi Geneza 1:14). Respingem rapoartele din Ierusalim despre orz și dependenţa de observațiile cu ochiul liber.

Soarele

Soarele este o sursă de lumină. Toate calculele de mai jos care implică răsăriturile și apusurile soarelui actual iau în considerare refracția, deoarece în Geneza 1:14 soarele actual este descris ca o lumină, nu ca un corp. Așadar, razele refractate ale soarelui actual în raport cu orizontul definesc serile și diminețile unei locații.

Interesant este că Biblia vorbește despre seri și dimineți înaintea creării soarelui actual. Prin urmare, îmi permit să spun că a existat o sursă primordială de lumină înainte de crearea soarelui actual. Pentru perioada de timp de la crearea luminii până la crearea soarelui actual, definim soarele ca fiind acea sursă primordială de lumină. Conform Bibliei, acea sursă primordială de lumină a asfinţit și a răsărit, așa o cum face soarele actual.

Zile sinodice

Definiţie: O zi sinodică este o diviziune a timpului egală cu timpul transcurs dintre două reveniri consecutive ale aceluiași meridian terestru la soare. ^{[2] Împrumutată din definiţia 3b pentru "day" (zi) în dicţionarul lui Collins} Se mai spune: zi, zi solară, zi naturală, perioadă sinodică de rotaţie.

Locuri normale

Definiţie: Un loc normal este un loc de pe pământ unde apusurile de soare au loc în fiecare zi sinodică dacă soarele nu stă deasupra orizontului mai mult de o zi sinodică prin minune.

Majoritatea locurilor locuite de pe Pământ sunt normale. În aceste zone, o zi sinodică este o revoluție completă a soarelui. Aceasta înseamnă că, pentru aceste zone, putem număra zilele sinodice socotind numărul de reveniri ale soarelui în același loc pe cer. Zonele între latitudinile -65° și 65° sunt de obicei normale; în zonele cu latitudini în afara acestora, între aproximativ -65°44' și 65°44' ^{[3] See "Midnight sun" article at Wikipedia} , nu putem număra zilele sinodice în siguranță luându-ne după revenirile soarelui, dar există alte metode de a le număra, cunoscute de păzitorii Sabatului și de navigatori experimentați.

Ziua-unitate biblică

Definiţie: Ziua-unitate biblică este timpul definit de regulile (1) şi (2) de mai jos. Se mai spune: zi.
Reguli:

1. Pentru o locație normală, ziua-unitate biblică începe la apusul soarelui, când linia inferioară a soarelui atinge orizontul, parcurge exact un răsărit complet al soarelui și se termină la apusul soarelui, când punctul cel mai sus al soarelui atinge orizontul.
2. Pentru o locație anormală L, sincronizează ora cu cea mai apropiată locație normală L2 pe același meridian. Ziua-unitate biblică la locația L este ziua-unitate biblică de la locația L2, așa cum este definită de regula (1).

Remarci:

• Regula (1) înseamnă pur și simplu că ziua-unitate biblică trebuie să aibă un apus complet al soarelui, un răsărit complet al soarelui și să dureze de la începutul apusului soarelui până la sfârşitul apusului următoarei seri.
• La apusul soarelui în locuri normale, timpul face parte, în același timp, din două zile-unitate biblice consecutive.
• Orice zi-unitate biblică are două seri şi o dimineaţă.
• Sincronizarea timpului pentru locații anormale se face prin intermediul registrelor astronomice. Acest lucru se poate realiza în două moduri: calcule care implică revoluția stelelor sau împrumutarea timpului cu ceasuri simple.
• Orice loc din Statele Unite contigue se încadrează în regula (1). [Comentariul traducătorului: România, de asemenea]

În primul capitol al Bibliei se spune:

[...] Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua întâi. [Comentariu: zi-unitate biblică] [...] Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a doua. {...} Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a treia. [...] Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a patra. [...] Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a cincea. [...] Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a şasea. {Facerea 1:5b,8b,13,19,23,31b}

În acest context, înțelegem cuvintele seară și dimineață conform următoarelor versete:

Ci numai în locul acela pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău, ca să rămână acolo numele Lui; să junghii Paştile seara, la asfinţitul soarelui, pe vremea când ai ieşit tu din Egipt. {Deuteronomul 16:6}

În ziua dintâi [Comentariu: zi-unitate biblică] a săptămânii, s-au dus la mormânt dis-de-dimineaţă, pe când răsărea soarele. {Marcu 16:2 (versiunea Cornilescu)}

„Asfinţitul soarelui”, în ebraică, înseamnă literalmente „intrarea soarelui”. (כְּבוֹא הַשֶּׁמֶשׁ (chevo a-şemeş)). Aceasta sugerează că soarele intră în locația sa nevăzută de sub orizont. Acest lucru are loc atunci când linia inferioară soarelui atinge orizontul și coboară sub orizont până când punctul cel mai sus al soarelui atinge orizontul. Procesul este numit și apusul soarelui. Spiritul profetic arată clar că apusul soarelui înseamnă că razele soarelui sunt deasupra orizontului. ^{[4] DA 419.2, 577.3, 769.1; PP 599.3, 708.6; GC 17.2; HS 220.6; 2SP 326.2, 390.1; ST October 5, 1876, par. 5; ST December 12, 1878, par. 12; Lt 130, 1902, par. 16; Lt 280, 1908, par. 9} Așadar, interpretăm seara și dimineața din Geneza 1 ca fiind apusul și răsăritul soarelui. Aceasta înseamnă, de asemenea, că în acest capitol, serile și diminețile sunt luate în raport cu o anumită locație aleasă, nenumită, de pe pământ.

Următorul citat ne spune când se termină o zi-unitate biblică.

Când soarele, mişcându-se cu repeziciune spre vest, urma să dispară de pe ceruri, ziua harului Ierusalimului urma să se isprăvească. [Comentariu: ziua-unitate biblică] [...] În timp ce ultimele raze ale soarelui care apunea zăboveau asupra templului, turnului și vârfului, nu urma oare să fie condusă de vreun sol bun la dragostea Mântuitorului și să-i schimbe soarta? Cetate frumoasă și nesfântă, care i-a ucis cu pietre pe profeți, care L-a respins pe Fiul lui Dumnezeu, care se închidea prin impenitenţa ei în lanțuri de robie, ziua ei de milă aproape se sfârșise!. {DA 577.3}

Este clar că ziua-unitate biblică se termină la apus, adică atunci când punctul cel mai sus al soarelui atinge orizontul, la asfinţit.

Acum, sora White are următoarele de spus despre începutul Sabatului:

[...] Înainte de apusul soarelui, orice muncă lumească să fie lăsată deoparte și toate hârtiile lumeşti să fie luate de la vedere. [...] {6T 355.3}

Interpretăm citatul de mai sus astfel: Începutul zilei-unitate biblice este atunci când soarele începe să apună, adică atunci când partea inferioară a soarelui atinge orizontul la apus. În Ierusalim, începutul apusului începe cu aproximativ 2-3 minute înainte de sfârşitul apusului; în SUA, ziua-unitate biblică începe cu cca. 2-5 minute înainte de sfârşitul apusului. [Comentariul traducătorului: în România, apusul soarelui durează aproximativ 2-4 minute] ^{[5] Potrivit formulelor matematice luate de la Astronomy Answers, folosite asupra latitudinilor Ierusalimului şi SUA}

Prin urmare, ziua-unitate biblică în locația aleasă la momentul creării luminii conține exact două apusuri complete ale soarelui și exact un răsărit complet al soarelui. Timpul zilei-unitate biblice în locația aleasă la momentul creării luminii se întinde de la începutul primului apus complet al soarelui până la sfârșitul celui de-al doilea apus. De asemenea:

Dumnezeu a făcut lumea în șase zile literale, iar în a șaptea zi literală S-a odihnit de toată lucrarea Sa pe care o făcuse și a fost înviorat. [...] {Lt 31, 1898, par. 27}

O zi literală este aproximativ timpul unei zile sinodice. Ziua-unitate biblică de la momentul creării luminii a durat aproximativ cât timpul unei zile sinodice. Aceasta implică faptul că timpul dintre cele două apusuri de soare ale unei zile-unitate biblice a fost de aproximativ o zi sinodică. Deci, timpul dintre apusurile de soare ale unei zi-unități biblice nu au prezentat anomalii precum cele găsite la poli. Prin urmare, trebuie să fie adevărat că timpul dintre cele două apusuri de soare ale unei zi-unități biblice în locația aleasă la creație a fost exact o zi sinodică. Dar cum facem cu polii?

Când oamenii sunt atât de meticuloşi să caute și să se adâncească pentru a vedea perioada precisă de timp, trebuie să spunem că Dumnezeu a făcut Sabatul Său pentru o lume rotundă; și când ziua a șaptea [Comentariu: ziua-unitate biblică] ajunge la noi în acea lume rotundă, controlată de soarele care stăpânește ziua [Comentariu: lumina zilei (vezi titlul de mai jos)], este timpul, în toate țările și teritoriile, de a respecta Sabatul. În țările în care nu există apus de soare timp de luni de zile și, din nou, nu există răsărit de soare timp de luni de zile, perioada de timp va fi calculată după registre. Dar Dumnezeu are o lume suficient de mare, adecvată și potrivită pentru ca ființele umane pe care le-a creat s-o locuiască, fără a găsi locuinţe în acele teritorii atât de contestabile în multe, multe feluri. {Lt 167, 1900, par. 3}

Interpretarea mea a citatului de mai sus este următoarea. Pentru a păstra înşiruirea de zile în locuri anormale, o păstrăm conform registrelor (tabelelor de date astronomice) de apusuri și răsărituri ale soarelui din cea mai apropiată locație normală de pe același meridian. Cu alte cuvinte, ora oricărei locații din Cercul Arctic și Antarctic (și puțin în afara acestora) este calibrată la ora celei mai apropiate locații de pe meridianul său care este guvernată de răsăriturile și apusurile soarelui. Având aceste registre, calibrarea se poate face cu ceasuri simple. Calibrarea este posibilă și prin ţinerea evidenţei zilelor siderale după rotația stelelor și prin aplicarea unor constante de timp pentru a afla ziua solară, dar acest lucru necesită nişte date suplimentare și o oarecare competență astronomică. Aceste detalii pot fi gestionate de navigatorii experimentați care știu cum să numere zilele în acele locuri speciale ale pământului.

Așadar, ziua-unitate biblică pentru majoritatea zonelor populate ale pământului este timpul care începe cu începutul primului apus complet al soarelui şi se termină cu sfârșitul celui de-al doilea apus. Pentru zonele extreme ale pământului, zilele-unitate biblice sunt preluate din registrele privitoare la zonele mai centrale. Astfel, înşiruirea zilnică este păstrată peste tot.

Lumina zilei şi întunericul nopţii

Definiţie: Lumina zilei este lumina zilei [Comentariul traducătorului: în engleză sunt două noţiuni care înseamnă acelaşi lucru: "daylight" şi "light of the sun"]; lumina soarelui, spre deosebire de cea a lunii, a unei lămpi sau a unei lumânări. ^{[6] Webster 1828} Se mai spune: zi.
Definiţie: Întunericul nopţii este absenţa luminii zilei. Se mai spune: noapte.
Remarci:

• În primele trei zile de la momentul creării luminii, lumina zilei este lumina provenită de la sursa primordială de lumină. (Vezi titlul „Soarele” de mai sus)
• În timpul răsăriturilor și apusurilor soarelui, putem privi lumina zilei și întunericul nopții amestecate, deoarece există şi unele raze de lumină și unele părţi ale cerului unde razele de lumină nu ajung.

Şi a zis Dumnezeu: "Să fie lumină!" Şi a fost lumină. Şi a văzut Dumnezeu că este bună lumina, şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric. Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă [Comentariu: noi o numim şi lumina zilei], iar întunericul l-a numit noapte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua întâi. [Comentariu: zi-unitate biblică] [...] Şi a zis Dumnezeu: "Să fie luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pe pământ, să despartă ziua [Comentariu: lumina zilei] de noapte şi să fie semne ca să deosebească anotimpurile, zilele şi anii, Şi să slujească drept luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pământul. Şi a fost aşa. A făcut Dumnezeu cei doi luminători mari: luminătorul cel mai mare pentru cârmuirea zilei [Comentariu: lumina zilei] şi luminătorul cel mai mic pentru cârmuirea nopţii, şi stelele. Şi le-a pus Dumnezeu pe tăria cerului, ca să lumineze pământul, Să cârmuiască ziua [Comentariu: lumina zilei] şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a patra. [Comentariu: zi-unitate biblică] {Geneza 1:3-5,14-19}

Din a patra zi de la crearea luminii, soarele actual este cel care guvernează lumina zilei, ca substitut al sursei primordiale de lumină. De asemenea, din a patra zi de la crearea luminii, luna este cea care guvernează întunericul nopții. Nu consider lumina zilei și întunericul nopții în acest context ca referindu-se neapărat la „timp”, ci pur și simplu la „lumină” și „întuneric”. Aceste noțiuni de „lumina zilei” și „întunericul nopții” sunt furnizate aici pentru a clarifica diversele semnificații ale „zilei”.

Timpul zilei şi timpul nopţii

Definiţie: Timpul zilei este timpul în care soarele luminează pământul, spre deosebire de noapte. ^{[7] Webster 1828} Se mai spune: zi.
Definiţie: Timpul nopţii este acea parte a zilei naturale când soarele se află sub orizont sau timpul de la apus până la răsărit. ^{[8] Borrowed from Webster's definition nr. 1 for "night" in Webster's 1828 dictionary} Se mai spune: noapte.
Regulă: Timpul zilei începe la răsărit, când punctul cel mai sus al soarelui atinge orizontul. Se termină la primul apus (când punctul cel mai sus al soarelui atinge orizontul) de soare care urmează acelui răsărit.
Remarci:

• Timpul zilei aparţine unei singure zile-unitate biblice. Pe de cealaltă parte, timpul nopţii aparţine unei singure zile-unitate biblice.
• Răsăritul soarelui, când punctul cel mai sus al soarelui atinge orizontul, aparține timpului zilei, şi nu timpului nopţii. Apusul soarelui, când linia soarelui atinge orizontul, aparține timpului nopții, şi nu timpului zilei.

Definiția pentru „timpul zilei” este interpretată ca însemnând că timpul zilei are loc atâta timp cât razele luminii zilei sunt deasupra orizontului, adică între răsărit și apus. Unde inspirația vrea să spună "timpul zilei" prin cuvântul „zi”, folosesc această definiție. Mai multe dovezi că timpul zilei are loc între răsărit și apus:

Frații mei, am un mesaj pentru voi. Domnul dorește să vă puneți încrederea în El și în fiecare zi [Comentariu: timp al zilei sau zi-unitate biblică], de la răsăritul până la apusul soarelui, să vă gândiți la responsabilitatea voastră individuală. [...] {Lt 4, 1898, par. 2}

În acest citat, timpul de la răsărit până la apus este o unitate de timp. Bunul simț ne conduce la concluzia că această unitate de timp este timpul zilei, momentul în care razele soarelui strălucesc peste orizontul pământului. Unde inspirația se referă la "timpul nopții" prin cuvântul „noapte”, interpretez timpul nopții ca fiind timpul dintre apus și răsărit.

Ore

Definiţii:

1. Următoarele sunt ore biblice. Se mai spune: ore.
   1. Prima oră este prima doisprezecime de timp dintre apus și răsărit. Se mai spune: prima oră a nopții.
   2. A doua oră este a doua doisprezecime de timp dintre apus și răsărit. Se mai spune: a doua oră a nopții.
   3. A treia oră este a treia doisprezecime de timp dintre apus și răsărit. Se mai spune: a treia oră a nopții.
   4. A patra oră este a patra doisprezecime de timp dintre apus și răsărit. Se mai spune: a patra oră a nopții.
   5. A cincea oră este a cincea doisprezecime de timp dintre apus și răsărit. Se mai spune: a cincea oră a nopții.
   6. A şasea oră este a şasea doisprezecime de timp dintre apus și răsărit. Se mai spune: a şasea oră a nopții.
   7. A şaptea oră este a şaptea doisprezecime de timp dintre apus și răsărit. Se mai spune: a şaptea oră a nopții.
   8. A opta oră este a opta doisprezecime de timp dintre apus și răsărit. Se mai spune: a opta oră a nopții.
   9. A noua oră este a noua doisprezecime de timp dintre apus și răsărit. Se mai spune: a noua oră a nopții.
   10. A zecea oră este a zecea doisprezecime de timp dintre apus și răsărit. Se mai spune: a zecea oră a nopții.
   11. A unsprezecea oră este a unsprezecea doisprezecime de timp dintre apus și răsărit. Se mai spune: a unsprezecea oră a nopții.
   12. A douăsprezecea oră este a douăsprezecea doisprezecime de timp dintre apus și răsărit. Se mai spune: a douăsprezecea oră a nopții.
   13. A treisprezecea oră este prima doisprezecime de timp dintre răsărit și apus. Se mai spune: prima oră a zilei.
   14. A paisprezecea oră este a doua doisprezecime de timp dintre răsărit și apus. Se mai spune: a doua oră a zilei.
   15. A cincisprezecea oră este a treia doisprezecime de timp dintre răsărit și apus. Se mai spune: a treia oră a zilei.
   16. A şaisprezecea oră este a patra doisprezecime de timp dintre răsărit și apus. Se mai spune: a patra oră a zilei.
   17. A şaptesprezecea oră este a cincea doisprezecime de timp dintre răsărit și apus. Se mai spune: a cincea oră a zilei.
   18. A optsprezecea oră este a şasea doisprezecime de timp dintre răsărit și apus. Se mai spune: a şasea oră a zilei.
   19. A nouăsprezecea oră este a şaptea doisprezecime de timp dintre răsărit și apus. Se mai spune: a şaptea oră a zilei.
   20. A douăzecea oră este a opta doisprezecime de timp dintre răsărit și apus. Se mai spune: a opta oră a zilei.
   21. A douăzeci şi una oră este a noua doisprezecime de timp dintre răsărit și apus. Se mai spune: a noua oră a zilei.
   22. A douăzeci şi zecea oră este a zecea doisprezecime de timp dintre răsărit și apus. Se mai spune: a zecea oră a zilei.
   23. A douăzeci şi treia oră este a unsprezecea doisprezecime de timp dintre răsărit și apus. Se mai spune: a unsprezecea oră a zilei.
   24. A douăzeci şi patra oră este a douăsprezecea doisprezecime de timp dintre răsărit și apus. Se mai spune: a douăsprezecea oră a zilei.
2. O oră proporțională este timpul de la un punct al unei ore biblice până la un punct al următoarei ore biblice, acest punct din urmă fiind situat în limitele orei biblice la același raport ordonat ca și primul punct în limitele orei biblice. Se mai spune: oră.
3. O oră astronomică este timpul echivalent unei a 24-a parte a unei zile sinodice. Se mai spune: oră.

Reguli:

1. 1. Un timp redat în bază sexagesmală mixtă ca: ora h, minutul m, secunda s şi milisecunda z este $h+{\displaystyle \frac{1}{60}}m+{\displaystyle \frac{1}{\mathrm{3,600}}}s+{\displaystyle \frac{1}{\mathrm{3,600,000}}}z$ în baza 10 mixtă (cu oră principală modulo 12).
      
      
   2. Un timp b în baza 10 mixtă (cu oră principală modulo 12) este ora $\lfloor b\rfloor$, minutul $\lfloor 60\{b\}\rfloor$, secunda $\lfloor 60\{60\{b\}\}\rfloor$ şi milisecunda $\lfloor 1000\left\{60\{60\{b\}\}\right\}\rfloor$, unde $\lfloor \rfloor$ este partea întreagă, şi $\{\}$ este partea fracţionară.
      
      
2. Fie două numere strict pozitive r, s, ambele strict mai mici decât 12. Fie funcţiile:
   
   $h_{r,s}:[\mathrm{0,12})⟶(\mathrm{0,12}]\times \{\text{a.m.},\text{p.m.}\}$
   $h_{r,s}^{\ast }:(\mathrm{0,12}]\times \{\text{a.m.},\text{p.m.}\}⟶[\mathrm{0,12})$
   
   $h_{r,s}(x)=\{\begin{array}{ccc}r+x{\displaystyle \frac{12+s-r}{12}}& \text{a.m.},& x<{\displaystyle \frac{144-12r}{12+s-r}}\\ 12& \text{p.m.},& x={\displaystyle \frac{144-12r}{12+s-r}}\\ r+x{\displaystyle \frac{12+s-r}{12}}-12& \text{p.m.},& x>{\displaystyle \frac{144-12r}{12+s-r}}\end{array}$
   $h_{r,s}^{\ast }(x,y)=\{\begin{array}{cc}{\displaystyle \frac{12x-12r}{12+s-r}}& ,y=\text{a.m.}\text{or}x=12\\ & \\ {\displaystyle \frac{144+12x-12r}{12+s-r}}& ,y=\text{p.m.}\text{and}x\ne 12\end{array}$
   
   1. Fie un răsărit de soare la ora r a.m. dimineața și următorul apus de soare la ora s p.m., ambele fiind ore civile conform standardelor UTC.
      1. A n-a oră biblică a timpului zilei este timpul dintre $h_{r,s}(n-1)$ şi $h_{r,s}(n)$.
      2. Conform standardelor UTC, fie, în sistemul a.m./p.m., un timp civil t între r a.m. și s ​​p.m.. Timpul t aparține celei de-a $\lfloor 1+h_{r,s}^{\ast }(t)\rfloor$-a oră biblică a timpului zilei, unde $\lfloor \rfloor$ este partea întreagă.
   2. Fie funcţia $m:(\mathrm{0,12}]\times \{\text{a.m.},\text{p.m.}\}⟶(\mathrm{0,12}]\times \{\text{a.m.},\text{p.m.}\}$,
      
      $m(x,y)=\{\begin{array}{cc}x\text{p.m.},& y=\text{a.m.}\\ x\text{a.m.},& y=\text{p.m.}\end{array}$
      Acum, fie un răsărit care se întâmplă la r a.m., și apusul de soare precedent care are loc la s p.m., ambele fiind ore civile în conformitate cu standardele UTC.
      1. A n-a oră biblică a timpului nopții este timpul dintre $m(h_{s,r}(n-1))$ şi $m(h_{s,r}(n))$.
      2. Conform standardelor UTC, fie, în sistemul a.m./p.m., un timp civil t între s p.m. și r a.m.. Timpul t aparține celei de-a $\lfloor 1+h_{s,r}^{\ast }((m(t))\rfloor$-a oră biblică a timpului nopţii, unde $\lfloor \rfloor$ este partea întreagă.

Remarci:

• Durata orelor biblice din timpul zilei variază în funcție de anotimpuri. De asemenea, acestea de obicei diferă de durata orelor biblice care aparţin nopţii, şi tot în funcție de anotimpuri.
• Deși există 24 de ore biblice complete într-o zi-unitate biblică, Scriptura, din câte știu eu, folosește întotdeauna un sistem de 12 ore, referindu-se la „orele zilei” și „orele nopții”.
• Orice moment dat aparține exact uneia dintre cele 24 de ore biblice. În momentul în care se face tranziția între orele biblice, timpul aparține doar orei biblice care începe, nu orei biblice care se termină. Orice oră biblică aparține exact unei singure zi-unități biblice. Totuși, timpul de la apusul soarelui aparține celor două zi-unități biblice consecutive. Explicația este că timpul primului apus al soarelui dintr-o zi-unitate biblică aparţine ultimei ore biblice a zilei-unitate biblice anterioare; dar timpul primului apus al soarelui dintr-o zi-unitate biblică (cu excepția momentului în care punctul cel mai sus al soarelui atinge orizontul la apus) nu aparține niciunei ore biblice din această zi-unitate biblică, deoarece prima oră biblică a unei zi-unități biblice începe în momentul în care punctul cel mai sus al soarelui atinge orizontul la apus.
• Orele biblice sunt ore proporționale. Orele proporționale sunt ore biblice.
• Regulile de mai sus sunt pentru conversia la și de la ceasul nostru civil obișnuit. Aceste reguli nu definesc ora biblică. Conform definiției de mai sus, orele biblice pot funcționa și în alte sisteme de ceasuri decât ora noastră civilă.
• Funcţiile $h_{r,s}$ şi $m\circ h_{s,r}$ traduce fără probleme de la sistemul de ceas zi-noapte de 12 ore la sistemul civil actual de 12 ore a.m./p.m. bazat pe UTC. Invers, funcțiile $h_{r,s}^{\ast }$ şi $h_{s,r}^{\ast }\circ m$ convertesc timpul de tip a.m./p.m. în format zi-noapte de 12 ore.
• Argumentele şi valorile lui $h_{r,s}$ şi $h_{r,s}^{\ast }$ sunt mai bine gestionate în baza 10 mixtă (baza 10 doar pentru subdiviziuni; prima unitate rămâne modulo 12). Exemplu: 2:18 p.m. este în sistemul sexagesimal mixt; echivalentul său în baza 10 mixtă este 2.3 p.m.. Procedura standard ar fi aplicarea regulii (1.a) argumentelor acestor funcții pentru a trece de la sistemul de unități sexagesimal mixt la sistemul de unități cu bază 10 mixtă. Apoi, utilizarea regulii (2) pentru conversia între sistemul de ceas a.m./p.m. și sistemele de ceas zi-noapte. Apoi, aplicarea regulii (1.b) pentru a afișa rezultatele înapoi în sexagesimal mixt, dacă trecerea a fost de la sistemul de ceas zi-noapte la a.m./p.m..

Se spune că unul dintre conducătorii pământului, când medicul i-a spus că poate trăi doar câteva clipe, a exclamat: „O împărăție pentru o oră!” An de an i se acordaseră cele douăsprezece ore [Comentariu: ore biblice] din zi [Comentariu: timpul zilei], dar nu le-a folosit asigurându-și interesele veșnice. {RH January 11, 1898, par. 6}

[...] Dumnezeu vorbește familiei umane într-un limbaj pe care îl pot înțelege. El nu lasă problema atât de nedefinită încât ființele umane să o poată trata conform teoriilor lor. Când Domnul declară că El a făcut lumea în șase zile [Comentariu: zile-unitate biblice] și s-a odihnit în ziua a șaptea [Comentariu: ziua-unitate biblică], El se referă la ziua [Comentariu: ziua-unitate biblică] de douăzeci şi patru de ore [Comentariu: ore biblice], pe care El le-a marcat prin răsăritul și apusul soarelui. {Lt 31, 1898, par. 25}

Întrucât Dumnezeu a marcat orele biblice prin răsăritul și apusul soarelui, interpretăm orele biblice din citatele de mai sus ca fiind diviziuni ale timpului care nu se suprapun. Primul citat ne permite să deducem că un "timpul zilei" are exact 12 ore biblice („orele zilei”), deoarece o spune într-un mod definit (orele în loc de „ore”). Deci, de la răsărit până la apus există exact 12 ore biblice. Al doilea citat se interpretează: o zi-unitate biblică are exact 24 de ore biblice. Aceasta înseamnă că timpul de la sfârşitul apusului până la începutul răsăritului este de exact 12 ore biblice. Deci, timpul nopții are exact 12 ore biblice, numite și orele nopții. Credem că orele biblice dintre apus și răsărit sunt împărţite egal și că orele biblice dintre răsărit și apus sunt, de asemenea, egale. Orele biblice ale timpului zilei de obicei diferă de orele biblice ale timpului nopţii.

Acest ceas de 12 ore zi/noapte ne permite să urmărim continuu timpul orei biblice, cu condiția să avem un sistem de unități care permite subdiviziuni. Putem aprofunda lucrurile, deoarece Biblia vorbește - în Apocalipsa 8:1 - despre timpul unei jumătăți de oră. În regulile de mai sus, subdiviziunea orei biblice este lăsată să fie într-un sistem de bază 10 mixt, deoarece niciun sistem de subdivizare a orei biblice nu este încă acceptat universal printre urmașii lui Dumnezeu. Adoptarea altor sisteme de unități - pe lângă cel sexagesimal mixt și cel în baza 10 mixt prezentate în regulile de mai sus - este încurajată. Propunerea mea este de a subdiviza ora biblică în unități de 30 de grade sau trepte (vezi de ce la ultimul titlu, „Posibilă revenire a calendarului universal de dinainte de Ezechia”, mai jos), unitățile de 30 de grade subdivizate în unități de 12 grade, iar unitățile de 12 grade subdivizate în continuare în 30 de grade. Acest sitem are o precizie de până la o treime de secundă și poate fi generalizat pentru o exactitate mai mare, urmând modelul 12, 30, 12, 30... Sistem numeric propus are proprietăți simbolice și matematice interesante.

Săptămâni de şapte zile

Definiţii:

1. Săptămâna principală de șapte zile este un ciclu de șapte zile-unitate biblice care a început cu ziua-unitate biblică descrisă în Geneza 1:3-5. Acest ciclu a fost păstrat fără întrerupere și nu va fi niciodată întrerupt. Alte denumiri: săptămână, sabat, înşiruirea zilnică
2. Săptămâna creaţiei este prima săptămână principală de şapte zile. Alte denumiri: săptămână, sabat.
3. O săptămână de şapte zile este perioada unor şapte zile-unitate biblice. Alte denumiri: săptămână, sabat.

Săptămâna principală de șapte zile este o comemorare a creației descrise din Geneza 1:3 încoace. Adventiștii de ziua a șaptea cred că din momentul în care lumina a fost creată au trecut șapte zile literale până la sfârșitul Sabatului descris în Geneza 2:1-3. De aceea, păstrăm vie înşiruirea zilnică de șapte zile-unitate biblice și ne închinăm în ziua a șaptea. Sabatul va fi prima sărbătoare prezentată în următorul articol din această serie, prin harul lui Dumnezeu. Domnul a instituit, de asemenea, un ciclu de șapte ani pentru a fi păstrat. Vom aprofunda acest aspect, prin harul Domnului, într-un articol ulterior din această serie.

Pe măsură ce descendenții credincioși ai lui Adam s-au îndepărtat de Orientul Mijlociu, au luat cu ei Sabatul. Păstrând înşiruirea zilelor-unitate biblice în călătoriile lor prin lume, oamenii care păzeau poruncile lui Dumnezeu au păstrat numerotarea zilelor-unitate biblice încă de la creație. Au ajuns în mijlocul Pacificului pe ambele părți (spre est și spre vest) și acolo s-a format o linie naturală care separă două zile-unitate bilice. Această linie definește, de asemenea, limitele „estului” și „vestului”. Aceasta înseamnă că o zi-unitate biblică are o durată de aproximativ 24 de ore astronomice, dar există un interval de timp de aproximativ 48 de ore astronomice din moment ce ziua-unitate biblică începe în regiunea cea mai estică până ce se termină în regiunea cea mai vestică. Aceasta înseamnă şi că numărul de săptămâni de la săptămâna creației este același în întreaga lume, cu o întârziere maximă de aproximativ 48 de ore astronomice între oricare două puncte de pe pământ. Se descurajează călătoritul în timpul Sabatului, așa că respectarea Sabatului este, de obicei, de aproximativ 24 de ore astronomice. Păzitorii poruncilor au adus până la colțurile pământului nu doar Sabatul, ci și toate celelalte zile-unitate solemne, biblice, cum ar fi ziua biblică a lunii noi (vezi titlul „Ziua biblică a lunii noi” de mai jos). Aceasta întărește afirmația că vremurile lui Dumnezeu se bazează pe locația Sionului, în timp ce încep în funcție de locația fiecăruia. Aceasta ar însemna o întârziere maximă de aproximativ 12 ore astronomice între începutul unei zile-unitate biblice la ora Ierusalimului și începutul aceleiași zile-unitate biblice în orice alt punct la vest de Ierusalim. În schimb, există o anticipare de maxim aproximativ 12 ore astronomice între ora Ierusalimului și orice punct la est de Ierusalim. Pacificul este situat la această diferență maximă de timp astronomic față de Ierusalim. Astfel, săptămâna principală de șapte zile nu are doar rolul de a păstra Sabatul Zilei a Șaptea, ci și rolul de a unifica timpurile tuturor oamenilor din întreaga lume cu timpul Sionului; când o zi-unitate biblică, solemnă, are loc la Ierusalim, acea zi-unitate solemnă are loc în aceeași zi a săptămânii în care ziua-unitate pică la Ierusalim.

Conjuncţiile lunii noi şi lunile

Definiţie: Conjuncţia lunii noi este întâlnirea centrului Pământului, centrului Lunii și centrului Soarelui pe aceeași linie. Se mai spune: lună nouă, luna nouă astronomică.
Definiţie: Luna este timpul dintre o lună nouă și următoarea, o lună plină și următoarea etc. ^{[9] Merriam-Webster dictionary} Se mai spune: lună, lună sinodică, lună sinodală, lună astronomică, lunaţie.
Definiţie: Luna principală este perioada dintre conjuncţia lunii cu soarele până la următoarea conjuncție a lunii cu soarele. Se mai spune: lună, lună sinodică, lună sinodală, lună astronomică, lunaţie.
Remarci:

• Folosim a doua și a treia definiție de mai sus în termeni pur astronomici. Adică, de la o lună nouă astronomică (conjuncție) la următoarea, de la orice moment al unei faze a lunii până la același moment al fazei la revenirea la aceeași fază.
• La momentul conjuncției lunii noi, timpul aparține lunii principale care începe și nu lunii principale care se termină.

Ziua biblică a lunii noi

Se mai spune: luna nouă, prima zi a lunii
Timpul de respectare: Respectarea zilei biblice a lunii noi la Ierusalim va începe atunci când linia inferioară a soarelui va atinge pentru prima dată orizontul Sionului după conjuncția lunii noi. Se va încheia la sfârşitul apusului soarelui din seara următoare. (Clarificare: Aceasta înseamnă, de asemenea, că, dacă linia inferioară a soarelui atinge orizontul Sionului la conjuncția lunii noi, ziua biblică a lunii noi la Ierusalim va începe la momentul acelei conjuncții). În orice alt loc de pe pământ, ziua biblică a lunii noi este aceeași zi-unitate biblică (corespunzând aceluiaşi număr de săptămână de la creaţie) ca ziua biblică a lunii noi de la Ierusalim; respectarea va începe acolo atunci când linia inferioară a soarelui va atinge pentru prima dată orizontul acelui loc în acea zi-unitate biblică și se va încheia la sfârşitul apusului soarelui din seara următoare.
Legea muncii: Nu am găsit nicio poruncă în Biblie care să spună că trebuie să ne abținem acum de la munca lumească la fiecare lună nouă biblică.
Regulă: Ziua biblică a lunii noi într-o regiune începe în aceeași zi gregoriană în care ziua biblică a lunii noi începe la Ierusalim.

Prima sărbătoare orânduită din Biblie este ziua biblică a lunii noi. Asta se datorează faptului că fiecare sărbătoare principală a lui Dumnezeu — cu excepția Sabatului zilei a șaptea — depinde de momentul în care are loc ziua biblică a lunii noi. A fost instituită înainte de Sabatul zilei a șaptea chiar:

Şi a zis Dumnezeu: "Să fie luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pe pământ, să despartă ziua de noapte şi să fie semne ca să deosebească anotimpurile [Comentariul traducătorului: timpurile, mai degrabă], zilele şi anii [...] A făcut Dumnezeu cei doi luminători mari: luminătorul cel mai mare pentru cârmuirea zilei şi luminătorul cel mai mic pentru cârmuirea nopţii, şi stelele. [...] Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a patra. {Geneza 1:14,16,19}

Caracterul obligatoriu al acestui statut al lui Dumnezeu a fost confirmat din nou, când El a rânduit în Iosif ca ziua Bibliei a lunii noi să fie păstrată.

Sunaţi din trâmbiţă, la lună nouă [Comentariu: ziua biblică a lunii noi], în ziua cea binevestită a sărbătorii noastre [Comentariul traducătorului: în engleză zice: "la timpul stabilit, în ziua noastră solemnă de sărbătoare"]! Că poruncă pentru Israel este şi orânduire a Dumnezeului lui Iacob. Mărturie a pus în Iosif, când a ieşit din pământul Egiptului, şi a auzit limba pe care n-o ştia: "Luat-am sarcina de pe umerii lui, că mâinile lui au robit la coşuri. Întru necaz M-ai chemat şi te-am izbăvit, te-am auzit în mijlocul furtunii şi te-am cercat la apa certării. {Psalmul 80:3-6 (81:3-6)}

Expresia timpul stabilit de mai sus este cuvântul ebraic כֶּ֫סֶה (chese). Pare să provină din cuvântul כְּסָא (chesa), care înseamnă „a tăinui” sau „a ascunde”. Aceasta sugerează că luna de abia se vede în timpul conjuncției: luna se „ascunde” parțial sau este „tăinuită” atunci când se poziţionează între pământ și soare. Acesta este momentul în care ar trebui să înceapă ziua biblică a lunii noi.

La Sinai, Domnul a poruncit:

Şi a grăit Domnul cu Moise şi a zis:"Fă-ţi două trâmbiţe de argint; din ciocan să le faci, ca să fie pentru chemarea obştii şi pentru plecarea taberei. De se va trâmbiţa din ele, se va aduna toată obştea la uşa cortului adunării. [...] Iar când chemaţi adunarea, să sunaţi, dar să nu însoţiţi sunetele cu strigăte. Din trâmbiţe vor suna preoţii, fiii lui Aaron: aceasta-i pentru voi lege veşnică din neam în neam. [...] În ziua voastră de bucurie, la sărbătorile voastre şi la lunile noi ale voastre, să trâmbiţaţi din trâmbiţe la arderile de tot ale voastre şi la jertfele voastre de împăcare şi prin aceasta veţi fi pomeniţi înaintea Dumnezeului vostru. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru ". {Numeri 10:1,2,3,7,8,10}

La lunile noi ale voastre în ebraică este בְרָאשֵׁי חָדְשֵׁיכֶם (beraşe hadşehem). Aceasta înseamnă literalmente „în începuturile lunilor voastre”. Deci, trâmbițele trebuie sunate în prima zi-unitate biblică a fiecărei luni, iar Psalmul 80 (81) pare să numească aceste zile lună nouă. Jertfele din citatul de mai sus sunt pironite pe cruce, dar respectarea zilei rămâne. De asemenea, orânduiala care trebuie să fie „veşnică, din neam în neam”, înțeleg a fi actul de a sufla din trâmbițe, nu faptul că urmaşii lui Aaron trebuie să sufle din ele. Deci, revenind, luăm prima zi-unitate biblică a lunii drept ziua biblică a lunii noi.

Pe baza evidenţelor furnizate mai sus, înțelegem că „prima zi a lunii” este o zi-unitate biblică care începe odată cu sau puțin după conjuncția lunii cu soarele (deoarece luna trebuie să fie nouă) și când luna este „parțial ascunsă”. De asemenea, datorită argumentelor furnizate mai sus (vezi „Muntele Sion ca focar al timpului” și „Săptămâni de șapte zile”, mai sus), tot acest calcul se face în raport cu Sionul. Aceasta înseamnă că ziua biblică a lunii noi din Ierusalim este prima zi-unitate biblică care începe după conjuncția lunii noi. Ziua biblică a lunii noi este sincronizată: în orice locație este aceeași zi-unitate biblică - cu același număr de săptămână de la creație - în care ziua biblică a lunii noi cade în Ierusalim.

Ani biblici

Definiţii:

1. Anul sacru (Ierusalim) este timpul care se începe în momentul în care ramura inferioară a soarelui atinge pentru prima dată orizontul Sionului în prima zi biblică a lunii noi după echinocțiul de primăvară, până în momentul în care ramura inferioară a soarelui atinge pentru prima dată orizontul Sionului în prima zi biblică a lunii noi după următorul echinocțiu de primăvară. (Clarificare: Aceasta înseamnă, de asemenea, că, dacă echinocțiul de primăvară are loc exact la începutul unei zile biblice a lunii noi - când ramura inferioară a soarelui atinge orizontul Sionului seara -, atunci anul sacru începe în același timp cu ziua biblică a lunii noi. Sfârșitul anului sacru este momentul exact în care începe următorul an sacru.) Numărătoarea zilei biblice a lunii noi dintre două echinocții de primăvară generează câte un număr unic pentru fiecare lună principală. Majoritatea lunilor principale au nume: prima lună - Aviv şi Nisan, a doua lună - Ziv, a treia - Sivan, a şasea - (probabil) Elul, a şaptea - Etanim, a opta - Bul, a noua - Chislev, a zecea - Tevet, a unsprezecea - Şevat, a doisprezecea - Adar. Numărul de zi-unități biblice dintre două zile biblice de lună nouă generează un număr unic pentru fiecare zi-unitate biblică. Împerecherea acestor numere, cele ale zilelor-unități biblice cu cele ale lunilor principale, oferă un set unic de date pentru fiecare an sacru. În orice alt loc decât Ierusalim, anul sacru este timpul total al tuturor datelor anului sacru de la Ierusalim sincronizate cu Ierusalim în același mod ca şi luna nouă biblică (vezi titlul „Ziua biblică a lunii noi” de mai sus). Alte denumiri: an, an iudaic, an evreiesc, an eclesiastic, an religios, an luni-solar.
2. Un an biblic de intercalare este un an sacru de cel puţin 13 luni principale. Alte denumiri: an, an iudaic, an evreiesc, an eclesiastic, an religios, an luni-solar
3. Un an biblic este perioada de timp definită de regula (1) de mai jos. Se mai spune: an.

Reguli:

1. Anul biblic începe la timpul T al celei de-a H-a oră biblică a celei de-a D-a zi-unitate biblică a celei de-a M-a lună principală a unui an sacru.
   
   1. Dacă următorul an sacru are cel puțin M luni principale, iar cea de-a a M-a lună principală a acelui următor an sacru are cel puțin D zile-unitate biblice, atunci anul biblic se termină la timpul T a celei de-a H-a oră a celei de-a D-a zi-unitate biblică a celei de-a M-a lună principală a acelui an sacru următor.
   2. Dacă următorul an sacru are cel puțin M luni principale, iar cea de-a M-a lună principală a acelui următor an sacru are cel mult D-1 zile-unitate biblice, atunci anul biblic se termină la timpul T a celei de-a H-a oră a ultimei zile-unitate biblice a celei de-a M-a lună principală a acelui an sacru următor.
   3. Dacă următorul an sacru are cel mult M-1 luni principale, iar ultima lună principală a acelui următor an sacru are cel puţin D zile-unitate biblice, atunci anul biblic se termină la timpul T a celei de-a H-a oră a celei de-a D-a zi-unitate biblică a ultimei luni principale a acelui an sacru următor.
   4. Dacă următorul an sacru are cel mult M-1 luni principale, iar ultima lună principală a acelui următor an sacru are cel mult D-1 zile-unitate biblice, atunci anul biblic se termină la timpul T a celei de-a H-a oră a ultimei date a acelui an sacru următor.
2. Considerăm o dată X ca fiind a D-a zi-unitate biblică a celei de-a M-a lună principală a unui an sacru Y, şi o oră biblică H şi un timp T în cea de-a H-a oră biblică. Atunci:
   
   1. Dacă anul sacru precedent are cel puțin M luni principale, iar cea de-a M-a lună principală a acelui an sacru precedent are cel puțin D zile-unitate biblice, atunci:
      1. Dacă anul Y are cel puţin M+1 luni principale, iar cea de-a M-a lună principală a anului Y are cel puţin D+1 zile-unitate biblice, atunci un an biblic numărat înapoi de la timpul T al celei de-a H-a oră biblică a datei X ne dă: timpul T la ora biblică H pe data X a acelui an sacru precedent.
      2. Dacă anul Y are cel puţin M+1 luni principale, iar cea de-a M-a lună principală a anului Y are cel mult D zile-unitate biblice, atunci un an biblic numărat înapoi de la timpul T al celei de-a H-a oră biblică a datei X ne dă: timpul T la ora biblică H pe fiecare dintre datele acelui an sacru precedent, a căror zi-unitate biblică are numărul cel puţin D, şi a căror lună principală are numărul M.
      3. Dacă anul Y are cel mult M luni principale, iar cea de-a M-a lună principală a anului Y are cel puţin D+1 zile-unitate biblice, atunci un an biblic numărat înapoi de la timpul T al celei de-a H-a oră biblică a datei X ne dă: timpul T la ora biblică H pe fiecare dintre datele acelui an sacru precedent, a căror zi-unitate biblică are numărul D, şi a căror lună principală are numărul cel puţin M.
      4. Dacă anul Y are cel mult M luni principale, iar cea de-a M-a lună principală a anului Y are cel mult D zile-unitate biblice, atunci un an biblic numărat înapoi de la timpul T al celei de-a H-a oră biblică a datei X ne dă: timpul T la ora biblică H pe fiecare dintre datele acelui an sacru precedent, a căror zi-unitate biblică are numărul cel puţin D, şi a căror lună principală are numărul cel puţin M.
   2. Dacă anul sacru precedent are cel puțin M luni principale, iar cea de-a M-a lună principală a acelui an sacru precedent are cel mult D-1 zile-unitate biblice, atunci un an biblic numărat înapoi de la timpul T al celei de-a H-a oră biblică a datei X ne dă: niciun timp şi nicio dată.
   3. Dacă anul sacru precedent are cel mult M-1 luni principale, atunci un an biblic numărat înapoi de la timpul T al celei de-a H-a oră biblică a datei X ne dă: niciun timp şi nicio dată.
3. Pentru a număra înainte n ani biblici din dată în dată, cu precizie, a se folosi regula (1) pentru o dată şi un timp.
   
   1. Dacă n este 1, numărătoarea se încheie la sfârșitul anului biblic rezultat prin aplicarea regulii (1).
   2. Dacă /em>n este cel puțin 2, se aplică regula (1) de încă n-1 ori, fiecare dată aplicându-se regula (1) la sfârșitul anului biblic rezultat prin aplicarea regulii (1). Apoi, numărătoarea se termină la sfârșitul anului biblic rezultat prin aplicarea regulii (1) pentru ultima oară.
4. Pentru a număra înapoi n ani biblici cu precizie de dată și oră, se aplică regula (2) la o dată și oră. Dacă n este cel puțin 2, se aplică regula (2) de încă n-1 ori, fiecare dată aplicându-se regula (2) fiecăruia dintre rezultatele obținute prin aplicarea regulii (2).

Remarci:

• Anul sacru este an biblic.
• Regulile de mai sus folosesc ceasul de 24 de ore biblice per zi-unitate biblică (nu cel de 12 ore zi-noapte).
• Cât timp soarele apune, timpul face parte din două date consecutive. Totuși, la timpul când apune soarele, timpul aparține unei singure ore biblice a unei singure date. (Pentru explicaţia acestei afrimaţii, vezi a treia remarcă sub titlul "Ore" de mai sus)
• Pentru orice dată și oră dată, există un an biblic unic care începe la data și ora respectivă. De la orice dată, se poate număra înainte orice număr de ani biblici cu precizie de dată şi oră.
• Există momente care nu reprezintă sfârșitul niciunui an biblic. Din acestea este imposibil să numărăm anii biblici înapoi până la o dată și o oră. Există momente care reprezintă sfârșitul mai multor ani biblici. Din aceste momente, este posibil să numărăm anii biblici înapoi cu precizie de dată şi oră, dar se obţin rezultate multiple.
• Este posibil ca o uneori luna principală să înceapă puțin înainte de echinocțiul de primăvară și totuşi ea să fie prima lună principală a anului sacru, în condiţiile în care prima zi-unitate biblică de după echinocțiul de primăvară este ziua biblică a lunii noi.
• A doua apunere de soare a ultimei date calendaristice a unui an sacru se suprapune cu prima apunere de soare a primei date calendaristice a următorului an sacru. Totuși, nu se suprapun doi ani sacri. Explicația este că anul sacru este timpul unui an biblic în ore proporționale (vezi observațiile de la titlul de mai sus „Ore”).

Conform instrucțiunilor date sub titlurile „Muntele Sion ca focar al timpului” și „Săptămâni de șapte zile”, de mai sus, întregul pământ trebuie sincronizat cu Ierusalimul, pentru a avea aceeași zi-unitate biblică și același număr de săptămână de la săptămâna creației. Prin urmare, este suficient să explicăm metoda de de calculare a anilor biblici pentru Ierusalim.

Apoi a grăit Domnul cu Moise şi Aaron în pământul Egiptului şi le-a zis: "Luna aceasta să vă fie începutul lunilor, să vă fie întâia între lunile anului. Vorbeşte deci la toată obştea fiilor lui Israel şi le spune: În ziua a zecea a lunii acesteia să-şi ia fiecare din capii de familie un miel; câte un miel de familie să luaţi fiecare. [...] Să-l ţineţi până în ziua a paisprezecea a lunii acesteia şi atunci toată adunarea obştii fiilor lui Israel să-l junghie către seară. [...] Să-l mâncaţi însă aşa: să aveţi coapsele încinse, încălţămintea în picioare şi toiegele în mâinile voastre; şi să-l mâncaţi cu grabă, căci este Paştile Domnului. {Ieşirea 12:1,2,3,6,11}

Anul sacru trebuie să înceapă în sezonul Paştelui. Când este exact acest început? Solul Domnului a permis ca următoarea scriere să rămână în apendicele versiunii din 1888 a celei mai importante cărți a ei, The Great Controversy:

[...] În vechime anul [Comentariu: anul sacru] nu începea în mijlocul iernii, ca acum, ci la prima lună nouă [Comentariu: ziua biblică a lunii noi] după echinocţiul de primăvară. [...] {GC88 681.4}

Acest lucru este scris și în The Spirit of Prophecy, vol. 4, pag. 497. Înțelegem această regulă ca însemnând că anul sacru începe în momentul în care partea inferioară a soarelui atinge pentru prima dată orizontul Sionului în prima zi biblică a lunii noi după echinocțiul de primăvară. Presupunem că sfârșitul anului sacru este momentul în care începe următorul an sacru. De la prima lună nouă din anul sacru putem număra numărul conjuncților lunii noi și numărul de apusuri ale soarelui între acele conjuncții. Această numărătoare generează datele calendaristice ale anului sacru.

Biblia vorbește și despre ani care încep pe de la diverse date ale unui an sacru. Considerăm acești ani biblici ca fiind de la o dată a unui an sacru până la aceeași dată a următorului an sacru. Motivul pentru care anii biblici (inclusiv anul sacru) sunt luați de la o dată la alta se datorează următoarelor evidenţe:

Timpul însă, cât fiii lui Israel şi părinţii lor au trăit în Egipt şi în ţara Canaan, a fost de patru sute treizeci de ani. Iar după trecerea celor patru sute treizeci de ani [Comentariul traducătorului: în engleză zice "la sfârşitul celor 430 de ani, chiar în ziua aceea"] a ieşit toată oştirea Domnului din pământul Egiptului, noaptea. Aceasta a fost noaptea de priveghere a Domnului pentru scoaterea lor din ţara Egiptului şi pe această noapte de priveghere pentru Domnul o vor păzi toţi fiii lui Israel din neam în neam. {Exodul 12:40,41,42}

În anul al douăzeci şi cincilea după robirea noastră, la începutul anului, în ziua a zecea a lunii, la paisprezece ani după dărâmarea cetăţii Ierusalimului, tocmai în ziua aceea a fost mâna Domnului peste mine şi m-a dus în ţara lui Israel. {Ezechiel 40:1}

Domnul a coordonat evenimente foarte importante din istorie — care se întind timp de secole — până în prezent (vezi Apărarea interpretarării Apocalipsei 9 dată de Josiah Litch). Toate noțiunile importante definite mai sus, cum ar fi orele biblice, zilele-unități biblice și lunile, s-au dovedit a avea semnificații precise, cu începuturi și sfârșituri exacte. Cred că acesta este cazul și când vine vorba de anii biblici. Așadar, anul biblic se ia nu numai de la o dată la alta, ci de la același moment al orei biblice a datei până la același moment al orei biblice a datei. Este cea mai logică modalitate, în opinia mea, de a păstra acest calendar luni-solar. Există cazuri în care o dată a unui an sacru nu există în următorul an sacru. Regula (1) de mai sus rezolvă aceste cazuri, începând un an biblic la data respectivă și terminându-l în următorul an sacru, pe ultima zi-unitate biblică existentă a ultimei luni principale existente care este anterioară sau egală lunii principale a datei considerate. Motivaţia acestei reguli este de a calibra în cel mai evident mod datele cu lunile și anii „normali”, deoarece lunile lunare principale cu mai puțin de 30 de zi-unități biblice sunt considerate „deficiente”, iar anii sacri cu mai mult de 12 luni lunare principale sunt „de intercalare” (vezi titlul „Posibilă revenire a calendarului universal de dinainte de Ezechia” de mai jos pentru un posibil motiv). Astfel, potrivirea începutului unui an biblic cu sfârșitul său se face, acolo când este posibil, în funcție de dată. Însă când a doua zi-unitate biblică principală este deficitară sau prima este un an de intercalare, potrivirea ar trebui să fie în mod natural „ultima lună cu ultima lună” și „ultima zi a lunii cu ultima zi a lunii”, chiar dacă „ultima zi a lunii” ar însemna pentru un anumit an sacru a 30-a zi-unitate biblică a lunii principale, iar pentru anul următor ar însemna a 29-a zi-unitate biblică a aceleiași luni. Regula (2 inversează acest proces pentru a obține un an biblic ştiindu-i punctul lui de final.

Cred că aceasta nu este doar o simplă reconstrucție, ci însăși restaurarea vechiului calendar anual iudaic. Acest lucru ne permite să împlinim promisiunea lui Dumnezeu că El va pune Duhul Său înăuntrul nostru și ne va face să umblăm după legile [Comentariul traducătorului: în engleză, în loc de "legile" zice "statutele"] Sale (Ezechiel 36:27). Multe dintre aceste statute, incluzând sărbătorile anuale, acum pot fi ţinute de cei care au fost privaţi de ele de către Satana atât de mult timp!

Posibilă revenire a calendarului universal de dinainte de Ezechia

Majoritatea calendarelor antice cunoscute, anterioare secolului al VII-lea î.e.n., aveau „30 de zile într-o lună” și „360 de zile într-un an”. ^{[10] "The Long Night Of Sennacherib" article by Chuck Missler at Koinonia House} Moise, vorbind despre Potop (mileniul al III-lea î.Hr.), ne dă un indiciu care sugerează că pe atunci toate lunile aveau ori exact 30 de zile sinodice, ori exact 30 de zile-unitate biblice:

În anul al şase sutelea al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a şaptesprezecea a lunii, în ziua aceea, s-au rupt toate izvoarele Adâncului celui mare şi s-au deschis stăvilarele cerurilor. {Facerea 7:11 (versiunea Cornilescu)}

Apele au scăzut de pe faţa pământului, scurgându-se şi împuţinându-se, şi, după o sută cincizeci de zile [Comentariu: zile sinodice sau zile-unitate biblice], apele s-au micşorat. În luna a şaptea, în ziua a şaptesprezecea a lunii, corabia s-a oprit pe munţii Ararat. {Geneza 8:3,4 (versiunea Cornilescu)}

Citatele de mai sus par să implice faptul că acele 5 luni au fost 150 de zile sinodice sau 150 de zile-unitate biblice; implicaţia este că fiecare lună, din a 2-a până în a 6-a, ar fi avut 30 de zile-unitate biblice, dacă lunile aveau un număr egal de zile-unitate biblice. Pentru afirmaţia că anul sacru avea 360 de zile biblice, se aduce drept evidenţă principiul zi-an adoptat de mileriți. Ei considerau o zi ca însemnând 360 de zile literale în interpretarea anumitor profeții, iar profețiile s-au împlinit.

La un moment dat, însă, națiunile au început să utilizeze alte tipuri de calendare. În Cartea lui Isaia, există o relatare despre un anume cadran al lui Ahaz, care explică acest fenomen istoric.

Voi întoarce înapoi cu zece trepte umbra treptelor cu care s-a coborât soarele pe cadranul lui Ahaz.” Şi soarele s-a dat înapoi cu zece trepte de pe treptele pe care se coborâse. {Isaiah 38:8 (versiunea Cornilescu)}

Probabil că a fost un cadran solar babilonian de 360 ​​de grade sau trepte cu aproximativ 2 minute fiecare treaptă. ^{[11] "360 vs 365" article by Guy Cramer retrieved at Wayback Machine} Asta ar face ca o „oră biblică” să aibă 30 de grade. Cred că aceasta este subdiviziunea corectă a unei „oră biblică”, deoarece Ezechia - care a fost un rege drept care a înlăturat până și locurile înalte - se pare că nu a distrus cadranul solar al lui Ahaz. Cele 10 trepte date înapoi însemnă că ziua sinodică era percepută cu aproximativ 20 de minute mai lungă de către cei care trăiau atunci (aprox. 702 î.Hr.). ^{[12] Vezi nota de subsol [11]} Această minune se resimte și astăzi, deoarece încă de atunci anul solar este mai lung: are aproximativ 365 de zile. Dar acest lucru s-ar putea schimba...

Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile. {Matei 24:22}

---

Referinţe

1. ↑Prophets and Kings, pag. 678
2. ↑Borrowed from definition 3b for "day" in Collins dictionary
3. ↑"Midnight Sun" article at Wikipedia
4. ↑DA 419.2, 577.3, 769.1; PP 599.3, 708.6; GC 17.2; HS 220.6; 2SP 326.2, 390.1; ST October 5, 1876, par. 5; ST December 12, 1878, par. 12; Lt 130, 1902, par. 16; Lt 280, 1908, par. 9
5. ↑According to math formulas taken from Astronomy Answers, applied to the latitude ranges of Jerusalem and the U.S.
6. ↑Word "daylight" in Webster's 1828 dictionary
7. ↑Word "daytime" in Webster's 1828 dictionary
8. ↑Borrowed from Webster's definition for "night" at Webster's 1828 dictionary
9. ↑Word "lunar month" in Merriam-Webster dictionary
10. ↑"The Long Night Of Sennacherib" article by Chuck Missler at Koinonia House
11. ↑"360 vs 365" article by Guy Cramer retrieved at Wayback Machine
12. ↑Vezi nota de subsol [11]